Ne-am obișnuit să ținem cu dinții de relații, să ne punem de-a curmezișul în dreptul ușii, în fața celui care vrea să plece, să ne plângem de milă și să implorăm. De ce? Pentru că ne e teamă.
Am crescut cu toții cu poveștile în care Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana trăiesc împreună până la adânci bătrâneți, nicidecum cu povești în care să ni se spună că există o viață frumoasă chiar și dacă acel „până la adânci bătrâneţi” n-o să fie lângă cel ce-am crezut noi.
Adevărul este că ne temem. Nu ne plac despărțirile, nu ne place să fim singuri. Avem o nevoie constantă de afecțiune și suntem înconjurați de ea din toate părțile. Trăim cu exuberanță, nu ne ascundem idilele, fie ele chiar și dintre cele mai nereușite, ne sărutăm în văzul lumii, ne facem declarații pe rețelele sociale. Iar atunci când nu avem acest lucru, ni se pare că suntem anormali. Iar dacă l-am avut și lucrurile s-au degradat între timp, tragem de imposibil până obosim.
Nu ne place să lăsăm oamenii să iasă din viața noastră înainte să ne facă inima terci. Nu știm să ne despărțim la vremea cuvenită, să devenim prieteni, să ne zâmbim când ne revedem pe stradă. Iubim până ne seacă sufletul de orice sentiment frumos și apoi ajungem la ură. Sau indiferență, dacă suntem dintre cei destul de norocoși să nu punem la suflet.
Iar dacă ești în situația asta, dacă tragi de mânecă un om care vrea să plece, dacă ierți lucruri de neiertat, doar pentru că nu vrei să știi cum ar viața ta fără el, greșești. Poate nu ajută deloc ce-ți spun acum, dar dacă el e omul tău, crede-mă, nu va pleca.
Dacă el e omul tău va rămâne lângă tine nu după ce te-a înșelat, ci înainte de-a o face. Dacă el e omul tău nu va fi nevoie să-i ierți nici infidelități și nici cuvinte urâte. Nu va trebui să te simți vreodată nesigură pe dragostea voastră sau să-ți pui întrebări pe care n-ai curajul să le verbalizezi. Nu! Dacă el e omul tău, te va face fericită, pentru că știe că fericirea este ceva ce se împarte la doi și că prin zâmbetul tău își va găsi și el liniștea.
Dragostea înseamnă să nu fii nevoit să spui că îți pare rău, citisem cândva în Love story-ul lui Eric Segal. Dragostea înseamnă, de cele mai multe ori fericire, iar atunci când ai lacrimi pe obraz, înseamnă susținere. Dragostea înseamnă un vis împărțit la doi și-o iubire care se simte, în egală măsură, în două piepturi.
Dacă el e omul tău, crede-mă, nu va pleca. Nu-l vor lăsa dus de lângă tine nici femei mai frumoase, nici visuri pentru care vrea să lupte de unul singur. Iar dacă te simți protejată doar pentru simplul fapt că te învăluie într-o privire și știi că se gândește în fiecare secundă la tine, înseamnă că l-ai găsit. Și nu-ți fie teamă, căci, atâta timp cât îl vei respecta și-l vei iubi, nu va pleca. Pentru că nu doar tu l-ai ales pe el, ci și el pe tine.