Poveștile de dragoste nu cunosc noțiunea de timp. Este în natura omului ca iubirea sa ne guverneze acțiunile, până la granița dintre viață și moarte.

Beijing People’s Art Theatre reușește să materializeze o idilă, surprinsă în două ipostaze, aflate la un mileniu distanță și, totuși, rămasă nealterată. Spectacolul este învăluit, încă de la început, în misterul tipic asiatic, prin ritmurile pătrunzătoare ale muzicii și jocurile de lumini care scaldă scena în rozul pal florilor de piersic.

Soția ofițerului Zhang Ying se lasă purtată de valurile unei iubiri interzise, încălcând jurământul sacru al mariajului, în favoarea unei aventuri cu tânărul Feng Yang. Cei doi amanți, odată îmbrățișați, adorm, însă somnul le este întrerupt de sosirea neașteptată a lui Zhang Ying, amețit de aburii alcoolului. În încercarea disperată de a masca indiciile infidelității, ea alege să îl ascundă pe Feng intr-un cufăr cu orez dar, în harababura creată, coiful tânărului se pierde în așternuturile lui Zhang Ying. Femeia nu înțelege semnalul și, în locul coifului, îi oferă lui Feng sabia ofițerului.

Sabia devine astfel pecetea destinelor celor trei protagoniști. Contrar legilor firii, aceștia încep să cântărească cea mai bună variantă de a continua povestea începută în timpul dinastiei Tang. Astfel, sabia nu cruța niciunul dintre cele trei personaje. Cumva, ele își trăiesc propria dramă interioară prin intermediul celor a căror vieții s-a sfârșit acum 1000 de ani. Spectacolul devine un joc al răzbunării, deoarece actorii devin ei înșiși victime ale adulterului. Legenda cu origini în Dinastia Tang este amplasată intr-un context modern care captivează publicul, oferindu-i posiblitatea de a retrăi frământările și emoțiile simțite de strămoși.

Spectacolul cucerește un grup de franțuzoaice boeme care mărturisesc că “decorul, muzica și luminile ne-au inspirat sentimentul efemer al iubirii”. Limba chineză sporește farmecul spectacolului, ambiguizând textul prin spiritul exotic al culturii asiatice.

“Parfumul iubirii” ne reamintește că dragostea adevarată înseamnă sacrificiu și face un apel către lumea contemporană, a cărei superficialitate o împiedică să iubească sincer. Totul se rezumă la aventuri efemere, deoarece nimeni nu mai este dispus să se jertfească în numele iubirii. Poate că mireasma dulce ne pătrunde în continuare în suflete, însă la final totul se rezumă la o minciună despre piersicii în floare.