Mai ții minte zilele în care tăcerile ne erau de ajuns? Când mă cuibăream la pieptul tău și vorbeam prin atingeri?

Ți-ampromis că o să te iubesc pentru totdeauna, dar parcă mi-a pierit puterea. Sunt obosită. Te văd acolo, la câțiva pași de mine, și-aș vrea să mă ridic, să vin să te îmbrățișez, dar picioarele nu mă ascultă.

Am fost necunoscuți în căutarea fericirii și-am devenit complici. Dar acum parcă îmi devii din nou străin. Te privesc și văd un om care nu (mă) mai cunoaște; un bărbat egoist care nu știe să se bucure alături de mine.

Mi-a spus cineva, zilele astea, că ce trăim noi e un soi de paradox. Tu te opui ascensiunii mele pentru că ți-e frică că nu voi știi să te trag după mine spre nori; eu îți cer să zbori cu mine, dar uit că nu tu trebuie să-mi întinzi mâna pentru a mă ridica, ci eu ar trebui să fac asta pentru tine. Te încăpățânezi să mă tragi în jos, iar pe mine tocmai asta mă îndepărtează mai tare. Şi–am să plec tocmai pentru că nu vrei să mă lași să fac asta.

Complicat, nu? Și mie mi-e dor de vremea când lucrurile erau simple, crede-mă pe cuvânt.

Hai să nu (ne) mai mințim, vrei? Dezbracă-te de toate straturile astea de falsă nepăsare și spune-mi că nu vrei să mă pierzi. Hai să vorbim despre asta! De ce taci? De ce mă ignori? De ce-mi spui că-s prostii? Nu mă îndepărta de tine!

Aș vrea să caut în mine toată acea dragostea pe care ți-o purtam cândva. Se ascunde, năbădăioasa! Sunt prinsă într-un labirint din care nu găsesc ieșirea. Iar printre toate aceste culoare ești tu. Și nici măcar nu știu dacă vreau să te găsesc pe tine sau ieşirea.

Când te-am cunoscut, ți-am explicat că mie nu-mi plac îngrădirile de niciun fel. Mi-ai spus că nu ești dresor de visuri și că n-ai să mi le ții niciodată sub cheie. Apoi, ai început să devii egoist. Te-ai arătat neinteresat, dar n-am reacționat. Așa că ai început să lovești cu tot ce ți-a stat la îndemână știind că eu n-am să mă apăr pentru că te iubesc.

Nu-i nevoie să nu mă mai vrei ca să nu mă simt femeia ta. E de ajuns să mă vrei atât de tare încât să te legi de piciorul meu ca o greutate care nu-mi permite să zbor.

Nu-mi frânge aripile, te rog! Iubirea este libertate, dar în același timp, susținere. N-am nevoie să mă lași liberă să fac ce cred că trebuie. Vreau să mă prinzi de mână și să ai încredere în mine că nu-ți voi mai da niciodată drumul.