Ce se întâmplă când femeia câştigă mai mult decât partenerul?

Da, e adevărat, nu mai trăim într-o societate înapoiată, în care femeile sunt supuse bărbatului şi îşi acceptă cuminţele rolul de soţie, mămică şi cam atât. Şi totuşi, societate modernă ca societate modernă, dar bărbaţii nu par încă dispuşi să accepte ca partenerele lor să câştige mai mult ca ei.

 Ba chiar unele studii ar zice că bărbaţii se lăsă cu uşurinţă intimidaţi de partenerele care câştigă mai mult decât ei, iar odată cu intimidarea asta vine şi o predispoziţie înspre înşelat—Asociaţia Sociologilor Americani spune că un bărbat, cu cât este mai dependent financiar de partenera lui, cu atât este mai probabil să o înşele. Fie din cauza orgoliului, fie din încercarea de a-şi demonstra masculinitatea, acest bărbat are de 5 ori mai multe şanse să “trişeze” decât un altul al cărui venituri sunt egale cu ale partenerei.

 e să înţelegem de aici, că inteligenţa şi ambiţia sunt mult mai jos în ierarhia calităţilor pe care un bărbat le caută la o femeie decât unghiile colorate şi hainele mulate? Prefer să nu aflu răspunsul la întrebarea asta!..

 Însă orice studiu am găsit pe acest subiect menţionează clar că, fiind vorba de femei şi bărbaţi inteligenţi, de regulă cu studii superioare sau chiar post-universitare, nu te poţi aştepta ca aceştia să se încadreze în nişte tipare; în funcţie de tipul de inteligenţă, aceştia îşi conştientizează problemele mult mai repede şi încearcă să găsească cea mai bună rezolvare –pe principiul “ca să ai o relaţie strălucită trebuie să fii ori extraordinar de deştept, ori incredibil de prost”.

 Dar cum bine ştim, frustrările rămân frustrări oricât am încerca să ne convingem că sunt absurde sau că nu merită să ne batem capul cu ele. Păi şi atunci, cam cât ar trebui să câştige o femeie în raport cu partenerul ei, pentru ca acesta să se simtă în largul lui? Se pare că răspunsul  corect e 75%… Atunci ce se întâmplă dacă partenera are spirit antreprenorial?

 Recunosc, până astăzi când situaţia a apărut într-o secvenţă dintr-un serial, nici nu m-am gândit că asta ar putea fi o problemă. Dar dacă e să luăm problema şi din celălalt punct de vedere, voi cum v-aţi simţi (sau poate sunteţi deja în situaţia asta) dacă partenerul vostru ar câştiga mai puţin decât voi? S-ar schimba relaţia sau raporturile dintre voi în vreun fel sau altul?

Appeal-ul bărbaţilor de succes

Astăzi iubitul meu s-a hotărât să îşi schimbe locul de muncă. Vrea să schimbe puţin şi domeniul de activitate şi să migreze înspre ceva mai bine plătit şi mai căutat pe piaţa locurilor de muncă. Ba chiar s-a şi pus pe învăţat, ceea ce nu l-am mai văzut să facă din primul an de facultate!

 Asta m-a dus cu gândul la o discuţie pe care o purtam nu demult cu o prietenă: femeile nu cauta bărbaţi cu bani (cel puţin majoritatea), însă orice femeie apreciază un bărbat ambiţios! Un bărbat care ştie ce vrea şi, mai ales, care nu trebuie în permanenţă împins de la spate! Ca să nu mai vorbim de faptul că un bărbat care e bun la ceea ce face dă dovadă de încredere în sine, e mai interesant, are o arie mai extinsă de cunoştinţe şi, de cele mai multe ori, devine şi mai atent la felul în care arată!

 Bine, sper şi eu să nu treacă în extrema cealaltă şi să devină workaholic (aici am avea o problemă serioasă, că eu sunt cea acuzată că munceşte prea mult şi îşi aduce biroul acasă); dar nu cred că există femeie care să nu aprecieze un bărbat care încearcă mereu să se autodepăşească şi să devină un provider pe care să se poate baza. Şi da, toate trecem prin perioada în care suntem atrase de veşnicul bad boy, de câte un artist fermecător, ori de câte un bărbat cuceritor pe care credem că îl putem schimba, dar rare sunt cazurile în care ne putem imagina un scenariu credibil în care ne petrecem  restul vieţii alături de unul din acei bărbaţi.

 Şi pe măsură ce trecem de la vârsta nopţilor pierdute prin baruri la cea a grijilor şi a planurilor de viitor, începem să devenim din ce în ce mai atente la ce fel de bărbat avem lângă noi. Fir-ar, iar trebuie să recunosc că mama avea dreptate!

You May Also Like

About the Author: Codlea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.