Jurnal de cititoare: Ce e nou în bibliotecă

Ce-e-nou-în-bibliotecă

Septembrie a fost o lună tare bogată pentru mine. Nu știu exact cum am reușit, dar am adus în bibliotecă nu mai puțin de 22 de titluri noi. Adunate de prin anticariate (din București și Brașov), primite prin schimburi de cărți, de la sponsorii blogului sau cumpărate din librăriile online.

În prima săptămână din septembrie am avut puțină treabă la București și nu m-am putut abține să nu dau o raită pe la Anticariatul Unu (care se află vis-a-vis de Universitate, în caz că aveți drum prin zonă) și pe la vânzătorii de carte de la Muzeul de Istorie (lângă Metrou Universitate, ieșirea spre Muzeu). Îmi fusese dor de cutiile pline cu titluri la 2 lei.

Mi-am luat două cărți: Knut Hamsun – Pan. Victoria (deși n-am mai citit nicio carte de-ale autorului) și Amos Oz – Cutia neagră (cu toate că Să cunoști o femeie nu m-a dat pe spate; am zis să-i mai acord autorului o șansă). De la anticariatul mai sus amintit m-am întors cu Soni de Andrei Ruse (pe care am dat doar 5 lei dacă puteți crede!) și Durabila iubire de Ian McEwan (un autor pe care vreau să-l citesc de ceva vreme și de la care mai am în bibliotecă și Ispășire).

Când am ajuns acasă (încărcată de titlurile de care povesteam mai sus), pe birou mă aștepta o altă surpriză. Cei de la Editura Univers îmi trimiseseră coletul cu ultimele titluri cerute: Smulgătorul de inimi de Boris Vian, Roman rusesc de Meir Shalev și Plopii din Berlin de Anne B. Radge.

Pe la jumătatea lunii am făcut două schimburi de cărți, din care m-am ales cu Legături bolnăvicioase de Cecelia Ștefănescu (o carte care nu mi-a plăcut deloc) și Clipa de Douglas Kennedy (încă necitită).

Altă săptămână, alt drum la București, de data asta pentru a înmâna dosarul de practică profesorului coordonator. Și, cum nu se putea altfel, am dat o fugă și pe la anticariat și am găsit Călătoarea de Diane Gabaldon (cartea care stă la baza serialului Outlander) cu doar 15 lei (deși prețul din librării e de vreo 70). Am dat cu ochii și de Turgheniev – Prima iubire și am luat-o acasă pentru că m-a atras titlul.

Spre sfârșitul lunii am ajuns la Brașov și mi-am tras prietenul după mine prin toate anticariatele găsite în drum. Astfel, cu 8,5 lei, m-am întors acasă cu 4 titluri noi: Manon Lescaut, Romanțe pentru mai târziu, Viața lui George Sand și Pământul Făgăduinței.

În ultima zi a lunii am fost tare strângătoare. Am primit printr-un schimb de cărți Blues pentru o pisică neagră, Tropicul cancerului și Fata care s-a jucat cu focul (a doua carte din seria Millenium).

Și cum luna nu putea trece fără achiziții de la elefant (că tot m-am întors în București și nu mai plătesc transportul), tot pe 30 am ridicat ultima comandă. Astfel, mi-am luat Fata din tren (o carte pe care mi-o doream de muuultă vreme) și Instalarea fricii de Rui Zink pe care am obținut și autograful autorului.

Când am ajuns acasă am descoperit pe birou ultimele două colete. Le-am desfăcut cu nerăbdare și-am dat în ele de Domnul Tic și alte iubiri de pe Mușatini și de Bibliotecara de la Auschwitz.

You May Also Like

About the Author: Codlea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.