Patru tipuri de barbati
Conform unui articol dintr-o revista de duzina [nu dau nume, nu imi place sa fac anti-reclama], barbatii pot fi incadrati in 4 categorii:
- Puternicul Este inteligent, ii place literatura (nu SF), ii place sa se implica in chestii organizatorice, ii place sa participe la dezbateri bine argumentate, gadgeturile, poarte conversatii inteligente, discuta lucrurile rational. Calm, calculat, tine la eticheta.
- Hotaratul Ii place sportul, gratarele, tot ce se poate construi din piese, e genul de baiat clasic – protector, responsabil, pe care nu-l doboara sentimentele, incearca sa fie bun la orice (mai ales la chestii masculine, gen schimbatul uleiului la masina sau reparatii prin casa), etc.
- Temerarul Ii plac activitatile de „teren”, petrecerile, calatoriile, locurile aglomerate, are simtul umorului foarte bine dezvoltat, imprevizibil, are nevoie de cineva care sa aprecieze copilul din el, ii place sa fie in centrul atentiei, e foarte sociabil, are nevoie de libertate.
4. Romanticul Genul de om care chiar asculta atunci cand ii povestesti ceva, nu ii e frica sa-si arate latura sensibila si poate vorbi despre ceea ce simte, bineinteles, e romantic, pune foarte mare pret pe sinceritate, e idealist, pune un mare accent pe comunicare si nu-i place sa ia decizii importante Intrebare pentru baieti: In ce categorie va regasiti cel mai bine? Pentru fete: Cu ce gen de barbat v-ar placea sa iesiti? Si fara chestii de genul, „barbatii nu pot fi clasati doar in 4 categorii, bla bla”…pur teoretic doar, raporatat la articolul din revista respectiva.
El și Ea
S-au văzut. Dintr-o dată, în jurul lor n-a rămas nimic, totul s-a golit de lume, de zgomot, de mobile și de aer. În vidul acela n-au rămas decât ei, privindu-se pentru ceea ce părea o eternitate. De fapt, au fost 2 secunde și jumătate. Mai mult decât suficient pentru inimile lor să o ia la fugă și să se lege una de alta ca și cum ar exista un plan în Univers.
Au făcut cunoștință. Nici n-au fost vreodată străini. Mâinile le erau umede și venele de pe tâmple le zvâcneau nervos. Prin cămăși, inimile zburdau fericite, înnebunite de plăcere pentru că erau mai aproape una de alta ca niciodată. Acum era abia prima oară și inimile știau asta. Mințile lor vor face cumva ca ele să bată una lângă cealaltă în același ritm, galopând împreună. Ochii se pierd, gurile îngaimă un salut, un nume, ”îmi pare bine să te cunosc”… În carne și oase – completează gândul – te așteptam dintotdeauna.
Sufletele se trezesc din dureri și incertitudini și încep povești noi, nu din amintiri, ci din senzații reale, prezente. Prin tot corpul se perindă furnicături de plăcere și se localizează pe abdomen. Aproape că li se face rău din cauza intensității, iar toate simțurile sunt mai alerte ca nicicând – parfumul lui amețior, zgomotul părului ei când se mișcă… toate sunt augmentate într-o realitate pe care doar celălalt o percepe.
Și mințile… Sunt luate. Pleacă. Știu doar un singur gând. El. Ea. Și fac tot ce le (mai) stă în putință să strângă cât mai mult despre noul trup cu suflet pereche inclus. Și pune întrebări pe care gura le amestecă între zâmbete și uneltește ca să ajungă iar în momentul în care sunt doar ei doi pe lume.
Iar când asta se întâmplă, mai aproape de atât omul nu poate cunoaște Raiul, perfecțiunea. Desigur că undeva, în colțurile uitate ale gândurilor, ceva strigă s-o ia mai încet, că e prea repede. Dar ce știu ele! Acum sunt doar EL și EA și e ca și cum ultima piesă din puzzle a fost pusă la locul ei. Fac împreună un tablou complet, întreg care a fost desenat mult înainte ca ei s-o fi știut. Mâinile li s-au înlănțuit într-o ultimă strângere. De acum se vor căuta mereu în mulțimi.
Și zilele trec. Trec amețitor de repede când sunt împreună și ca melasa în cadere când sunt departe. Și ei sunt mai puțin EL și EA și devin NOI. Simt că viața e lungă și scurtă în același timp, iar totul pare firesc. Exact așa cum visează inimile.
Pentru cele care au noroc.
