Am cumpărat chitara în cauză și acum mergem euforici spre casă sau la sala de repetiții să facem o primă probă. Dar ce facem în continuare dacă observăm totuși că sunetul corzilor e însoțit de un bâzâit, sau cântatul în sine ni se pare prea dificil prin apăsarea greoaie a corzilor? Nu avem încotro decât să apelăm la cineva care se pricepe la reglarea instrumentului, sau să realizăm faptul că a sosit în sfărșit momentul să învățăm singuri să o facem.

Reglarea unui instrument cum ar fi chitara o consider ca fiind un echilibru de compromis între comoditatea de a cânta și sunetul sănătos al instrumentului. Un exemplu simplu ar fi următorul: pentru ca o chitară să aibă un sunet bogat, are nevoie de o distanță suficient de mare între corzi și tastatura grifului (la care ne vom referi cu numele de „gardă” sau „garda corzilor față de grif”), distanță care dacă e prea mare va face dificilă folosirea instrumentului.

Unul din cele mai importante aspecte îl reprezintă curbura grifului. În teorie spunem că acesta trebuie să fie drept, în realitate însă e în regulă ca tastatura să formeze un mic (dar foarte mic) arc de cerc sub acțiunea tensiunii corzilor.

Acest reglaj e posibil datorită unei tije metalice care străbate griful și care poartă numele de truss-rod. Prin tensionarea tijei și anume rotirea ei în sensul acelor de ceasornic, obținem o formă convexă, micșorând distanța dintre corzi și grif, iar prin detensionarea acesteia, rotind în sesns invers acelor de ceasornic obținem o formă concavă, mărind garda și eliminând în același timp o parte din sunetele nedorite cu denumirea de „fret-buzz”. Capătul ei îl găsim la una din terminațiile grifului și poate fi rotit cu ajutorul unei chei de tip imbus, care vine de obicei odată cu chitara.

Trebuie să luăm în calcul faptul că tensiunea corzilor va avea mereu tendința de a curba griful în forma concavă, deci datele problemei se vor schimba dacă acest reglaj se va face fără corzile atașate, sau cu chitara acordată. Recomandat ar fi să lăsăm corzile pe chitară însă ele să fie ușor detensionate.

Nu puține au fost cazurile în care datorită tensiunilor exagerat de mari să se rupa efectiv tija, sau chiar întreg griful. Unele chitări sunt prevăzute cu două truss-rod paralele care ne permit inclusiv corectarea răsucirii grifului, prin rotirea uneia în sens opus față de rotirea celei de a doua. Rolul celei de a doua tije este și de a rigidiza ansamblul unde e nevoie, de exemplu la chitare bass cu mai mult de 4 corzi, unde se creează niște forțe cu valori foarte mari.

Al doilea aspect cu privire la modificarea gardei este înălțimea cordarului. În cazul unei chitare acustice modificarea presupune șlefuirea călușului până se ajunge la înălțimea dorită, dacă dorim apropierea corzilor de tastatură.

Dacă dorim însă înălțarea lor, unii tehnicieni recomandă adăugarea de material (fâșii din material lemnos) sub căluș, metodă cu care nu sunt neapărat de acord pentru calitatea rezonanței sunetului. În schimb se poate folosi o piesă nouă care se șlefuiește la dimensiunile dorite.

În cazul chitarelor electrice situația se complică exponențial. În primul rând avem mai multe tipuri de sisteme de prindere (bridge). Ca primă clasificare putem vorbi de bridge-uri fixe și mobile. Cele fixe sunt ansamble simple care permit reglajul pe înălțime a corzilor, cât și intonarea despre care vom discuta ulterior. Ele echipează majoritatea chitărilor din gama Les Paul, telecaster, basuri electrice, etc.

Ansamblurile de bridge mobile pot avea multe forme dar scopul lor este asemănător și anume modificarea tensiunii din corzi pentru a crea un efect unic de schimbare progresivă a valorii notelor, îmbogățind într-un mod artistic sonoritatea acestui instrument.

Cele mai întâlnite sunt sistemul tremolo și Floyd Rose. Construcția lor presupune un echilibru de forțe între corzile atașate pe o parte a bridge-ului și un ansamblu de arcuri de cealaltă parte, care mențin poziția lui paralelă cu corpul instrumentului. Prin acționarea unei bare putem modifica acest balans care ne oferă posibilitatea obținerii unor efecte de „vibrato”, „pitch”, „flutter” sau „bomb dive”.