Pentru noi doi iubirea nu a fost niciodată de ajuns

iubirea-nu-a-fost-niciodată-de-ajuns

A trecut multă vreme de când îmi afundam nasul în haina ta și credeam că asta e fericirea supremă. Mi se oprea respirația atunci când te apropiai de buzele mele și credeam, pe atunci, că zilele nu vor mai avea gust dacă nu vei fi tu să le dai un sens. Dar cel mai important lucru pe care l-am învățat iubindu-te nu a fost cum să fiu fericită, ci, mai degrabă, ce înseamnă ca iubirea să nu fie de ajuns de puternică cât să ne țină împreună.

Apoi ceva s-a întâmplat. Ne-am pierdut pe drum, între te iubesc-uri spuse în prea multe cuvinte și certuri care lăsau în urmă uși trântite și zeci de reproșuri pe care nu apucaserăm să le verbalizăm încă pentru că unul dintre noi făcea un pas spre împăcare. Eu, cel mai des, căci niciodată nu mi-a plăcut să-mi imaginez măcar cum aș arată fără tine.

Ai idee cât mă uram pentru asta? Muream pe zi ce trecea, puțin câte puțin. Cu fiecare lacrimă vărsată, cu fiecare țipăt, cu fiecare cuvânt reținut pe buze. Iar dacă te întrebi de ce am rămas, ar trebui să știi: te iubeam și n-aș fi știut să fiu fericită cu altcineva.

Până când mi-am făcut curajul să plec. Au urmat nopți în care ieșeam pe balcon și priveam pe aleea din spatele blocului, poate-poate ai să vii ca-n alte dăți. Dar tu nu veneai, iar eu muream pe zi ce trecea mai mult.

Blestematul acela de telefon din hol suna ocazional și-o voce pe care-o cunoșteam prea bine mă chema, cu nostalgie, înapoi. Dar lucrurile nu se rezolvau niciodată cu adevărat, nici măcar după ce făceam dragoste o noapte întreagă. Sfârșeam, ca de fiecare dată, singură, privind în neștire o alee pe care pașii tăi uitaseră cum să o găsească între toate străzile orașului.

Am învățat să trăiesc cu dorul, mi-am amintit doar lucrurile frumoase, te-am ridicat pe un piedestal în amintirile mele. Toate momentele în care adormisem în lacrimi, toate dezamăgirile, toate dățile în care îmi jurasem că ești un diavol menit să aducă suferință în viața mea, au pălit încetutul cu încetutul. Au lăsat, în schimb, locul râsetelor și trandafirilor pe care-i primiserăm în lunile când încă eram fericiți.

Și-atunci mi s-a făcut, mai tare ca niciodată, dor de tine. Am vrut să te chem, însă cuvintele mi s-au oprit în gât. Știam că iubirea nu-i aproape niciodată suficientă; că poți iubi un om la nebunie și te poate arde pe dinăuntru lipsa lui, dar ăsta nu-i întotdeauna un motiv suficient pentru a-l păstra în viața ta.

Pentru a afla cele mai mici prețuri la cărți și ofertele lunii, vizitează pagina Promoții la cărți.

You May Also Like

About the Author: Codlea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.