Inna îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere

  • Scris de Andreia Nu sunt comentarii Comments
    Ultima actualizare: Octombrie 16, 2013 |

    inna Inna îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere

    Puţini sunt cei care nu au fredonat măcăr o dată unul dintre refrenele melodiilor interpretate de frumoasa Inna. Pe numele său adevărat Elena Alexandra Apostoleanu, ea vine pe lume într-o zi de 16 octombrie a anului 1986  în Mangalia. Bunicul său este cel care încă din copilărie o alinta Inna.

    Pasionată fiind de muzică, la vârsta de 8 ani începe să ia lecţii de canto cu profesorul Traian Broască. Urmează cursurile Liceului Economic din Mangalia şi apoi este licenţiată în Ştiinţe Politice la Constanţa.

    În încercările sale de a se afirma pe piaţă muzicală din ţară, artista ajunge să îi cunoască pe membrii proiectului Play&Win şi încep pregătirea primului său album. La 21 de ani apare pentru prima dată la TV în emisiunea lui Teo Trandafir, sub numele de Alessandra, cu piesa „Goodbye”, dar nu are succesul scontat. După câteva luni de înregistrări, pe 12 august 2008, discul single de debut al Innei, “Hot”, este lansat, urmat la scurt timp şi de un videoclip. La finele anului 2008, „Hot” ocupa prima poziție în clasamentul românesc al difuzărilor radio realizat de Nielsen Media Research. Concomitent, piesa a obținut locul 5 în ierarhia compilată de APC-stats, surclasând șlagăre ale unor interpreți precum Rihanna, Morandi sau Blaxy Girls. Nemulţumită de primul videoclip al piesei, Inna filmează altul în decembrie 2008, care începe imediat să fie difuzat de posturile TV din România.

     Inna – Hot

    La începutul anului 2009, piesa „Hot” se afla pe primele poziţii în clasamentele radio din țări precum Polonia, Rusia, Turcia, Ungaria și Bulgaria. În aceeași perioadă, piesele „Fever” și „On and On”, ambele produse de grupul Play&Win, erau lansate. Următoarea piesă, „Love”, a avut premiera la 16 februarie 2009. Piesa s-a bucurat de succes în România, ocupând treapta cu numărul 4 în ierarhia realizată de Nielsen Media Research.

    În aprilie 2009, „Hot” a fost nominalizat la categoria „Cea mai bună piesă internațională” în cadrul ceremoniei Premiilor Eska.Ulterior, Inna a urcat pe scena festivalului Ema Eska și a interpretat piesa „Hot”, printre cântăreții prezenți la eveniment numărându-se Anastacia, Lady GaGa, Rihanna sau Sugababes.

    Pe 15 aprilie 2009, Inna a semnat un contract de management cu una dintre cele mai importante case de înregistrări din Statele Unite, Ultra Records. Prin semnarea acestui acord, compania se angaja să promoveze materialele discografice ale cântăreței în S.U.A., Regatul Unit și Canada.

    Pe 12 mai, organizatorii premiilor Romanian Music Awards au nominalizat-o pe Inna la 4 categorii principale: „Cel mai bun dance”, „Cel mai bun debut”, „Cel mai bun show” și premiul special „Border Breaker”.Toate cele 4 trofee au fost adjudecate de către interpretă odată cu decernarea premiilor.

    În primăvara anului 2009, Inna a colaborat cu interpretul Bogdan Croitoru pentru înregistrarea celui de-al treilea disc single din cariera sa, intitulat „Déjà Vu”. Piesa a devenit un succes în România, câștigând poziția cu numărul 7 în ierarhia realizată de Nielsen. În iunie 2009 apare o altă piesă, ce urma să fie inclusă pe viitorul său album, intitulată „Nights And Days” (o colaborare cu Play&Win) dar și înregistrări dinainte de lansarea sa, precum „Oare”, „Goodbye” și „Sorry”.

    Cel de-al patrulea disc single al Innei, intitulat „Amazing”, a avut premiera în august 2009. La începutul lunii septembrie, în timp ce piesa „Amazing” debuta în clasamentul Romanian Top 100 pe poziția cu numărul 78, Inna obținea un trofeu la premiile MTV Europe Music Awards, la categoria „Cel mai bun interpret român”. Înregistrarea „Amazing” s-a bucurat de difuzări masive din partea posturilor de radio și televiziune, lucru ce a avut drept rezultat o poziționare pe locul întâi în ierarhia națională din România.

    În luna noiembrie, în timp ce șlagărul „Déjà Vu” câștiga poziții înalte în clasamentele de specialitate din Olanda , piesa „Hot” era inclusă pe compilația casei de înregistrări Ultra Records din S.U.A.. La finele anului 2009 Inna a fost numită „Femeia anului 2009” la categoria „Tinere talente în muzică”, în cadrul celei de-a șasea ediții a „Galei femeilor de succes”. La începutul anului 2010 piesa „Hot” câștiga prima poziție în clasamentul Hot Dance Airplay din S.U.A., Inna devenind prima cântăreață româncă care reușește o astfel de performanță.

    Cel de-al șaselea disc single al Innei, intitulat „10 minutes”, a avut premiera la data de 25 ianuarie 2010. Ulterior, la gala premiilor Romanian Music Awards 2010, Inna a câștigat cinci trofee la categoriile „Best website”, „Cel mai bun artist internațional”, „Best female”, „Best album” și „Best show”. În cadrul aceluiași eveniment, Inna a cântat în premieră pentru publicul român noul său disc single,intitulat „Sun Is Up”.

     Inna – Sun Is Up

    La începutul anului 2011 a ținut mai multe concerte în primul său turneu, INNA en Concert, în țări precum Franța, Spania, Germania, Turcia, Liban și România, Marea Britanie, etc. Din 4 până pe 14 iulie, Inna s-a întors în Franța pentru promovarea albumului „Club Rocker”, care a fost lansat pe data de 17 mai 2011. În timpul concertului Inna a cântat pentru prima data live piesa omonima albumului „I am the club rocker”. Albumul conține piese lansate pe discuri single, precum “Sun is up”, “I am the club rocker”, “Un momento”, o piesă, lansată pe 22 noiembrie 2011, intitulată “Endless” .

    La Premiile muzicale MTV România 2011 ținute în Brașov, Inna a câștigat trei premii: „Best female”, „Cel mai bun site web” și premiul special al revistei OK!

    Piesa „Sun Is Up” s-a clasat pe locul întâi în Bulgaria și în regiunea Romandia din Elveția și în topul primelor 10 melodii în Franța, România, Rusia și UK Dance Chart și a primit câte un disc de aur în Elveția și Italia. „Un Momento” a devenit cea mai bine clasată piesă a Innei din Slovacia, situându-se pe poziția a patra. Albumul primeşte în Polonia un disc de aur.

    Al treilea album de studio, „Party Never Ends”, a fost lansat în martie 2013. Anterior lansării, Inna a intepretat câteva cântece de pe acest album: „Caliente” și „Tu și Eu”, în mai respectiv iunie 2012. „Caliente” a debutat în clasament pe 27 mai 2012 și a atins poziția 84, în timp ce „Tu și Eu” a debutat pe 17 iunie 2012 și a atins poziţia a cincea. A mai colaborat cu Play&Win la „INNdiA”.

     Inna feat. Play&Win – INNdiA

    În ianuarie 2013 Inna lansează „More Than Friends”, în colaborare cu artistul puerto-rican de muzică reggae și hip-hop Daddy Yankee ca piesa principală a albumului „Party Never Ends”. Cântecul a atins doar poziția 20 în Romanian Top 100. În martie 2013, Inna a fost invitată să cânte alături de Carla’s Dreams melodia „P.O.H.U.I.”, al zecelea cântec care s-a clasat în primele 10 melodii în Romanian Top 100, debutând pe 90 pe data de 24 martie 2013, atingân poziția a treia și devenind al doilea cel mai bine clasat single după „Sun Is Up”. „Spre Mare” este cel mai de succes cântec promoțional al ei, debutând pe 26 martie 2013 pe locul al 80 în Romanian Top 100, atingând poziția 66.

    Discografia sa conține 3 albume, 14 discuri single, 11 discuri single promoționale și 18 videoclipuri, lansate prin intermediul caselor de înregistrări Roton și Ultra Records.

    Inna a vândut peste un milion de înregistări la nivel mondial și 350.000 de melodii au fost descărcate doar în Regatul Unit. Videoclipurile sale încărcate pe Youtube au cumulat mai mult de un miliard de vizualizări.

    La mulţi ani INNA!

    Popularitate: 1%

    Rating 3.00 din 5


    Postari asemanatoare:
  • Abonare RSS

    Postare etichetata cu:
Lasa un comentariu

*

*

-hi- -nu- -nee- -love- -he- -hehe- -bush- -pwp- -ss- -aa- more »

Asculta Radio Codlea

Traducere

  • Romana Engleza Franceza Spaniola Germana

Categorii

Comentarii recente

Sondaj!

Ce va doriti in noul an ?

Arata rezultatele

Loading ... Loading ...

Arhiva

Calendar 2010

Decembrie 2016
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Parteneri

Penita Sufletului
codlea, radio codlea, radio online, muzica, muzica noua, noutati muzicale, pictoriale, showbiz, videoclipuri noi, filme noi, tutoriale, house mix