HTC Touch Pro2 Review

  • Scris de Goodkat™ Nu sunt comentarii Comments
    Ultima actualizare: Noiembrie 7, 2009 |

    Touch Pro2_b-728-75

    Iata ca am intrat in posesia unui HTC Touch Pro2. Am asteptat cu interes acest telefon, pentru ca Touch Pro a reusit sa ma impresioneze placut, chiar daca era foarte greu. Touch Pro2 nu difera foarte mult de primul model, insa designul este mult mai reusit. Nu mi-a placut ca este chiar mai greu decat Touch Pro, ma asteptam la o imbunatatire din acest punct de vedere. E imposibil sa-l tii in buzunar, are 178,5 de grame

    Touch Pro2 este un telefon interesant, insa concurenta pe segmentul sau este puternica. N97 este cu siguranta mult mai atractiv, iar preturile nu difera foarte mult.

    Aspect exterior

    Touch Pro era ambalat, la vremea lui, intr-o cutie in forma de trunchi de piramida. HTC a vrut in acest fel sa ne arate relatia de rudenie cu Touch Diamond. Liniile curbe au devenit insa mult mai populare, astfel incat Touch Pro2 nu mai are nicio legatura cu Touch Diamond. S-a schimbat deci si forma cutiei, care acum este obisnuita, paralelipipedica. Accesoriile sunt la fel de bogate. Am primit o husa de piele, un set de casti handsfree, un cablu USB, incarcatorul de camera si un adaptor, un stylus de rezerva, CD-ul cu software si manualele aferente, ba chiar si un catalog cu accesoriile ce se pot comanda separat.

    1 300x300 HTC Touch Pro2 ReviewCum spuneam si la inceput, dimensiunile au crescut. Touch Pro2 are o lungime de 116 mm, o latime de 59,2 mm si o grosime de 16,6 mm. Greutatea a ajuns la 178,5 de grame, adica extrem de mult. Mi se pare imposibil de tinut in buzunar, este extrem de incomod. Touch Pro2 este disponibil in culorile negru si gri.

    2 150x150 HTC Touch Pro2 ReviewPartea frontala este dominata de ecranul mare de 3,6 inch. Sub acesta se afla bara tactila pentru zoom, care este foarte utila in galeria de imagini sau in paginile web. Sub aceasta bara mai sunt patru butoane destul de mici si usor de apasat. Acestea sunt tastele de apelare/ respingere apel, tasta meniu si tasta inapoi. Deasupra ecranului sunt pozitionate camera secundara pentru apeluri video, precum si senzorul de lumina ambientala.

    3 150x150 HTC Touch Pro2 ReviewPartea frontala contine si tastatura QWERTY cu 5 randuri de butoane. Inca de la inceput am observat ca mecanismul de glisare al tastaturii este ceva cam rigid fata de alte telefoane cu tastatura slide QWERTY pe care le-am mai testat, dar pe parcurs m-am obisnuit si cu aceasta. Tin minte ca Touch Pro avea o problema, mecanismul se uza repede si incepea sa scartaie. La Touch Pro2 nu am avut aceasta problema, dar sunt curios ce se intampla dupa cateva luni.

    In stanga telefonului se afla doar tasta de control al volumului. Aceasta este subtire, potrivindu-se foarte bine cu design-ul dispozitivului.

    In partea de jos gasim portul miniUSB pentru conectarea cablului de date, precum si a incarcatorului si a castilor handsfree. Touch Pro2 are stylus, care este pozitionat in coltul din dreapta jos. In momentul in care scoti stylus-ul, ecranul se aprinde automat. E interesant ca daca vorbesti la telefon si scoti stylus-ul, se deschide automat o aplicatie in care poti sa notezi ceva rapid. 41 150x150 HTC Touch Pro2 Review

    In partea de sus este pozitionata doar tasta de pornire/ oprire. In partea dreapta nu se afla niciun buton.

    In partea din spate avem difuzoarele stereo si camera de 3 megapixeli. Telefonul nu are flash, asa ca nu te astepta la poze de calitate daca nu ai lumina. Touch Pro2 dispune de un al doilea microfon ce este pozitionat in partea din spate, care este folosit pentru a reduce zgomotul ambiental in timpul apelurilor. Daca desfaci capacul, ai acces la un buton de reset si la slotul cardului microSD.

    5 300x300 HTC Touch Pro2 Review6 300x300 HTC Touch Pro2 Review

    Bateria telefonului are 1.500 mAh. Conform HTC, autonomia in apeluri este de pana la 8 ore si 30 minute in 2G si pana la 6 ore si 30 minute in 3G. Si perioada de stand-by este buna, pana la 500 de ore in 2G si 750 in 3G. Eu l-am incarcat in medie o data la doua zile, dar l-am folosit mult pentru a intra pe Internet.

    Calitatea materialelor din care este confectionat pare foarte buna. Nu pot sa spun daca vopseaua se curata usor, eu n-am avut nicio problema, insa nu stiu cum se comporta la o utilizare indelungata.

    Utilizare

    Touch Pro2 foloseste Windows Mobile 6.1. Interfata de utilizare este TouchFLO 3D si este foarte bine optimizata pentru atingere. Eu nu am simtit nevoia de stylus. Acesta este totusi util daca vrei sa scrii ceva de mana sau daca ai nevoie sa intri in meniurile Windows-ului, care nu sunt optimizate pentru atingere. TouchFLO 3D are aceeasi grafica spectaculoasa. Ecranul de standby iti ofera shortcut-uri spre email, SMS-uri, Internet, calendar, camera foto etc. In bara de sus vezi informatii de tipul mesaje primite sau apeluri pierdude.

    Pentru ecran am numai cuvinte de lauda. Este mare, avand 3,6 inch si ofera o rezolutie excelenta, 480 x 800 pixeli, precum si 65.000 culori. Ecranul tactil rezistiv raspunde foarte bine la comenzi, insa din pacate nu se poate citi cu usurinta in lumina puternica. Odata deschis slide-ul, ecranul trece automat in modul landscape.

    Tastatura lui Touch Pro2 este una dintre cele mai bune intalnite pe un telefon. Seamana foarte bine cu una de calculator. Butoanele sunt dispuse pe 5 randuri, sunt mari si placute la atingere. Apasarea este sigura si precisa, asa ca e usor sa scrii un SMS sau un email.

    Functii de baza

    um era de asteptat, HTC Touch Pro2 nu are probleme in apeluri. Calitatea acestora este foarte buna. Sunetul produs de difuzor este tare si clar, astfel ca se aude bine pe strada sau in tramvai. Microfonul este si el la fel de bun, interlocutorii m-au auzit clar de fiecare data. Touch Pro2 este unul dintre putinele telefoane care au tehnologie de reducere a zgomotului de fond cu ajutorul unui microfon suplimentar. Functia se numeste Straight Talk si face un lucru foarte simplu: in partea din spate are inca un microfon, cu ajutorul caruia deosebeste zgomotul din jurul tau de vocea ta, astfel incat interlocutorul aude un sunet mai clar si mai curat.

    Functia de smart dial face parte in continuare din TouchFLO 3D si iti usureaza apelarea. E suficient sa tastezi cateva litere dintr-un nume sau cateva cifre dintr-un numar din agenda pentru ca telefonul sa iti afiseze o lista cu persoanele de contact care se potrivesc. Agenda este practic nelimitata si poti adauga o multime de detalii pentru fiecare persoana in parte. Este bine optimizata pentru atingere si se sincronizeaza usor cu Outlook-ul sau cu un serviciu SyncML.

    Accelerometrul are cateva functii utile, legate de apeluri. De exemplu, poti sa opresti tonul de apel cand te suna cineva intorcand telefonul cu fata in jos.

    Functiile de mesagerie sunt si ele excelente. Telefonul suporata toate tipurile de mesaje: SMS, MMS si email. Fiecare tip de mesaje are propriu inbox. Daca ai cont de email la un serviciu popular, e suficient sa-ti dai adresa si parola, iar wizard-ul de pe telefon va configura automat mailbox-ul. Tastatura virtuala este buna, insa cea fizica este mult mai rapida. Daca ai de scris un email mai lung, iti recomand sa deschizi slide-ul si sa folosesti tastatura fizica.

    Multimedia

    Touch Pro2 sta bine si la capitolul multimedia. Memoria de 288 MB RAM, impreuna cu procesorul puternic Qualcomm de 528 MHz fac din telefon un excelent player video, mai ales ca ecranul este foarte mare. Pentru stocarea informatiilor va trebui sa folosesti un card microSD, pentru ca memoria interna de 300 MB este cam mica.

    Iti dai seama ca si pozele se vad extraordinar pe ecranul de 3,6 inch. Galeria este si ea foarte bine conceputa, totul este optimizat pentru atingere. Bara de zoom de sub ecran iti permite sa maresti sau sa micsorezi o poza. Zoom-ul se face fara niciun delay.

    Player-ul de muzica este foarte bun. Suporta majoritatea formatelor audio (AAC, AAC+, eAAC+, AMR-NB, AMR-WB, QCP, MP3, WMA, WAV, MIDI, M4A) si arata ca playerul de pe iPod. Acesta poate fi accesat direct de pe ecranul de asteptare. Melodiile pot fi filtrate dupa mai multe criterii stabilite de tine, ai posibilitatea chiar de a crea playlist-uri. Egalizatorul are cateva moduri presetate. Un mare minus este lipsa jack-ului audio de 3,5 mm, poti sa folosesti doar castile care vin odata cu telefonul.

    E foarte ciudat ca nu mai exista aplicatia de radio FM. Hardware-ul exista in telefon si se poate folosi cu o aplicatie separata. De ce nu o fi pus HTC aplicatia proprie?

    Player-ul video ramane acelasi Windows Media Player, invechit si neperformant. Poate reda filmele 3GP si MP4, dar daca instalezi codec-urile potrivite poti sa te uiti si la filme in DivX sau Xvid. Ecranul mare face ca filmele sa se vada bine, insa la 30 fps apar sacadari. Daca te limitezi la 24 fps, nu o sa ai probleme.

    Camera foto nu reuseste sa impresioneze. Cei 5 megapixeli ai lui Touch Diamond2 se reduc la doar 3 megapixeli pe Touch Pro2. Rezolutia maxima este 2048 x 1536 pixeli. Interfata de utilizare este foarte buna, dar lipseste butonul dedicat fotografierii. Nici flash nu avem, ceea ce inseamna ca nu ai cum sa faci poze daca nu e lumina. Software-ul are cateva optiuni cum ar fi: auto-timer, setarea balansului de alb, setarea ISO (pana la ISO 800), efecte de culoare si altele. Calitatea imaginii este normala pentru o camera din aceasta clasa.

    Nici inregistarea video nu impresioneaza. Poate face captura video cu 15 fps la rezolutie VGA (640 x 480 pixeli). Majoritatea telefoanelor stiu acum sa filmeze la 30 fps in aceasta rezolutie, deci Touch Pro2 este depasit din acest punct de vedere.

    Conectivitate

    Odata ajunsi la conecitivitate, lucrurile stau mai bine. Touch Pro2 are tot ce e mai bun: HSDPA 7,2 Mbps/ HSUPA 2 Mbps si WiFi.

    Browser-ul preinstalat pe Touch Pro2 este bineinteles Opera Mobile 9.5. Acesta este optimizat pentru atigerea cu degetul. Dupa parerea mea, este unul dintre cele mai bune browsere de mobil ale momentului. Afiseaza paginile cat se poate de placut, atat in modul portrait, cat si landscape. Bara de zoom de sub ecran functioneaza si in browser.

    Pentru conectarea la calculator, ai portul miniUSB sau Bluetooth-ul. Bluetooth-ul foloseste profilul A2DP, deci iti permite sa conectezi casti stereo.

    Aplicatii

    Organizarea timpului nu este o problema pentru HTC Touch Pro2. Dispune de un calendar foarte bine pus la punct. Aceasta poate fi sincronizat usor cu Microsoft Outlook. Poate afisa evenimetele la nivel de zi, saptamana sau luna.

    Ca orice telefon cu Windows Mobile, are suita Microsoft Office. Poti sa vizualizezi si sa editezi fisiere Word, Excel, PowerPoint. Exista chiar si un reader de PDF-uri.

    Telefonul mai are cateva aplicatii interesante preinstalate. Printre ele se numara un cititor RSS si o aplicatie YouTube.

    Task Manger-ul este si el prezent si se poate accesa din coltul din dreapta sus a ecranului de asteptare. E foarte usor sa vezi ce aplicatii ruleaza si sa inchizi o aplicatie care s-a blocat.

    Touch Pro2 are si un receptor GPS incorporat. Tehnologia A-GPS ii permite GPS-ului sa se conecteze mai repede la sateliti, insa presupune existenta unei conexiuni de date. Telefonul vine cu Google Maps preinstalat, insa poti sa instalezi si tu alte aplicatii, eventual cu navigare vocala.

    Prezentare video

    Concluzii

    Plusuri:
    + ecran mare de 3,6 inch
    + tastatura QWERTY pe 5 randuri
    + interfata grafica TouchFLO 3D
    + bara de zoom
    + multe aplicatii preinstalate sau disponibile

    Minusuri:
    - e mare si greu
    - ecranul nu se vede bine la lumina puternica
    - nu are jack audio de 3,5 mm
    - calitatea foto

    Concluzie: HTC vine cu imbunatatiri majore fata de Touch Pro, reusind sa creeze un telefon robust, foarte bun pentru o utilizare business. Daca ai nevoie de Internet si email, Touch Pro2 este o alegere excelenta. Dimensiunile mari fac telefonul incomod, asa ca nu-l cumpara daca vrei sa-l tii in buzunarul de la pantaloni.

    Popularitate: 6%

    Rating 3.00 din 5


    Postari asemanatoare:
  • Abonare RSS

    Postare etichetata cu:
Lasa un comentariu

*

*

-hi- -nu- -nee- -love- -he- -hehe- -bush- -pwp- -ss- -aa- more »

Asculta Radio Codlea

Traducere

  • Romana Engleza Franceza Spaniola Germana

Categorii

Comentarii recente

Sondaj!

Ce va doriti in noul an ?

Arata rezultatele

Loading ... Loading ...

Arhiva

Calendar 2010

Decembrie 2016
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Parteneri

Penita Sufletului
codlea, radio codlea, radio online, muzica, muzica noua, noutati muzicale, pictoriale, showbiz, videoclipuri noi, filme noi, tutoriale, house mix